Cercul vicios al vârstei sexelor

young-man-1515412_960_720    Acum câteva zile, la o întâlnire cu niște prietene 40+, am aflat că există un trend și anume ca femeile mai mature, să zicem, să aibă iubiți cu mult mai tineri. Prin asta înțelegând o diferență de vârstă între 15 și 20 de ani. Am auzit astfel povești despre asemenea cupluri care se înțeleg bine, au o viață socială și nu stau ascunse de gura lumii. După valul puternic de lamentări feminine ce clamau dispariția bărbatului adevărat, a venit rândul sexului tare să simtă lipsa femeilor adevărate. Câțiva au spus sincer că femeile mai tinere vor bărbați mai în vârstă și potenți financiar, sau sunt workaholice. Femeile disponibile „pe piață” sunt cele din segmentul 40 și 50 +, tocmai cele care se întreabă unde sunt masculii de altădată. Pe nișa aceasta se pare că vin bărbații de 25+ și 30+, atrași de feminitatea și independența femininelor mai coapte. Acestea le oferă confort, sfaturi, conexiuni utile. În replică, ei sunt maleabili, le admiră și le aplică tratamente de rejuvenare prin injectare cu hormoni. În majoritatea cazurilor, ele sunt cele care au un venit mai mare, explicabil și prin avantajul vârstei, adică au avut când să-și facă o carieră sau o afacere. Am mai înțeles că în asemenea gen de relații, partenerii își ridică standardele și acest lucru este constructiv.

Așadar asistăm la un fel de cerc vicios produs tocmai de presiunile sociale și de falsele modele promovate. Cei de 25+ sunt educați de mame de 40+ , care, la rândul lor, nu-și găsesc bărbați de vârstă apropiată, pentru că cei de 45+ caută reconfirmarea masculinității în partenere de 25+. Bărbații de 25+ (mulți foarte frumoși și cu bun simț) se refugiază în brațele femeilor de 40+, de vârsta apropiată de cea a mamelor lor. Punctul nevralgic pare să fie la bărbații de 45+, cu stare materială bună, cel mai râvnit target și cel mai rar ca disponibilitate. Ei sunt generația prinsă între două tipuri de societăți și regim politic, care nu se resemnează cu trecerea timpului. La 60+ îți spui că ți-ai îndeplinit planurile principale. La 40+ simți că ai multe de făcut, iar timpul te aleargă. Orice refuz al unei femei mai tinere de 30+ este o dramă, care poate lăsa traume în respectul de sine, și așa neconsolidat prin educația de dinainte de 89. Cine te învăța atunci să te respecți pe tine și să ai încredere în forțele tale? În schimb o cucerire este victoria vieții. Deschiderea atâtor perspective și oportunități de acum poate fi năucitoare, iar curba lui Gauss suferă modificări. Asistăm la o clătinare socială, pe fondul propriilor greșeli și al frustrărilor, neîmplinirilor personale. Sigur ceva se resetează acum și în sistemul nostru de valori, poate este o reașezare de concepte și o regândire a convențiilor. Cei care resimt acut toate acestea sunt cei singuri și tot mai resemnați că nu-și mai găsesc partenerul potrivit. Între două reașezări, mereu a fost o generație-tampon de sacrificiu. Aceasta de acum stă împărțită pe sexe pe maluri diferite și se arată cu degetul unii pe altele reproșându-și lipsa sentimentelor.

Foto pixabay.com


13 gânduri despre “Cercul vicios al vârstei sexelor

  1. Tot ce aparent nu vad in articol este idea de familie si procreatie incepind cu o legatura seriosa … relatiile sexuale sint un motor de relaxare/educare/interactionare sociala/etc … dar pina unde si pentru ce … astea venind de la o ‘raritate’ care are nu are inca o sotie si macar un copil … ghinionul vostru fetelor este ca nu ati avut o ‘raritate’ printre voi pentru a va explica problemele nevralgice 🙂 😉

    Apreciază

  2. Exemplu ‘simplu’ … ultimei potentiala Doamna a mea, dupa peste 3 ani de common-in-law ii propun casatoria si in curind un copil macar … brusc ‘sare’ in sus si declara … nu ti-am spus Dane pina acum ca voi avea primul copil dupa 40 de ani, adica peste vreo 7 … evident Nu … carierele si abundenta sint biunivoce … o mai ajut la orgasm, nu stiu ce versiune dar a fost si este autentic; aparent tu esti experta la versiuni, Corina, dar din ce in ce mai rar dupa separare … sint plictisit de a oferii ceva fara scop … intrebarea esentiala este daca mai poate avea copil atunci, cind poate acum … cit despre mine … sint sigur acum si foarte probabil si atunci!

    Iti dau licenta ideatica si posibil ajutor in a scrie, daca te duce gindul si te tin puterile o carte ‘Familia 4.0′, ca de’ sintem oameni si nu animale … ce este sigur sintem din ale sociale!

    Apreciază

    1. Ințeleg co problema voastră este că tu vrei copil, iar ea nu. Nu știu câți ani ai tu, dar o femeie de azi,la 33 de ani (din datele oferite de tine), nu se gândește doar la copii. Dar pot să-ți spun că instinctul matern va fi mai puternic, cam după 35, când realizează și ea că nu mai are mul timp.

      Apreciază

      1. Hai ca asta ma dat pe spate – instinctul Matern este insascut ca de’ este un instinct … ai vreo dovada stiintifica sau macar statistica ca se manifesta dupa 35′? Vorbesc de Instinctul Matern si nu parerea de rau ca nu ai avut un copil … nu ti-ai dovedit fertilitatea si nu ai cui lasa nimic din tine / de la tine … dar probabil ca vorbesti din propia experienta suportata de fetele tale de 40+ si studiile de MBA!

        Apreciază

      2. Domnule Stoica, sunt mama unei studente,am familie, colegii mei de la MBA au și ei familii frumoase. Înainte de a da buzna în casa cuiva, un minimum de documentare ar fi de bun simț. Vă rog să nu mai veniți cu insinuări ireale.

        Apreciază

  3. Recitind ultimul tau paragraf imi confirmi ce am crezut ca nu este adevarat. ‘Beletristica’ ta si evident tot ce vezi in relatiile inter-umane de rezuma la sex!

    Poate vii la noi peste Ocean si contribui la ‘All about Sex’ in varianta autohtona. Starea materiala a celor de din inaintea genocidului se bazeaza in general pe educatie, deci respectul si increderea in sine sint implicite. Sint foarte putini ‘geeks’ care nu au/avut relatii sexuale si nu cred ca un om educat isi pierde vremea alergind dupa victorii sexuale.

    Educatia sexuala se facea in familie pe vremuri si era din cea trainica si fara conotatiile date de societatea de consum si de expertii in arta de a iubii, doar o ‘noapte’, adica iubirea carnala. Incearca sa (re)asculti pe Pericelul meu drag, ca imi este si tiz, si poate vei pricepe ce inseamna iubirea in totalitatea ei! Subtitlul de aici este foarte confuz semantic … poate ne explici ce este cu vorbele, virstele si iubirea … nu vad un semn al intrebari dupa virsta!

    Apreciază

  4. Si ca sa fie foarte clar statul fiecaruia, sint de o juma’ de viata pe acolo unde este si mai rau (contextual) ca pe aici … am importat ce este mai rau din ‘Civilizatie’ … din pacate Mihaela este nascuta acolo din doi Romani ca si mine, dar nu a ascultat prea bine de/la parinti!

    Reintorcindu-ne la oile noastre singura frustare care o vad la oamenii mei si aparent nu ai tai, ramasi la vatra, este poate lipsa de curaj sa plece sau macar sa lupte pina la ultima suflare sa faca o ‘tara ca afara’ … in orice caz nu este una sexuala!

    Fiecare cu Amantii si Orgasmele lui!

    Apreciază

    1. Schimbarea pornește de la individ. A avea încredere în propria sexualitate nu e ceva rău. Mărește încrederea de sine, în potențial (nu doar sexual). Când uzura într-o relație e mare, se acumulează multe frustrări. Sunt multe nivele de abordat. Dacă răsfoiești siteul meu, vei vedea că nu am abordat doar sexul. Mulțumesc pentru vizită!

      Apreciază

      1. De ce ma fortezi la repetitii … Pe linga site-ul tau ma refer la dezbaterile tale pseudo-stiintifiice de lunga durata despre Amanti si Orgasm … in Iubire amantii nu au sens si orgasmul este implicit fie el psihologic or carnal … din invaturile Tantrice care aparent nu au fost predate la Scolile superioare de Management in Paris sau invatate in cimpul muncii ca pr-ist!

        Mircea Eliade si Dan Puric ca prime referinte!

        Vrei sa dau o cautare pe site-ul tau ca sa obtinem frecventa cuvintelor ‘Famile’ si ‘Copii’!

        Intrebari ajutatoare daca nu stii aritmetica …. am venit acum la casa sufletului sa serbez 30 de ani de la terminarea Liceului Mihai Viteazu!

        Apreciază

      2. Văd că aveți ce aveți ce aveți cu studiile la Paris. Vă spun cu sinceritate că pe siteul meu și pe timpul meu scriu ce doresc. Nu ați citit cărțile mele, sunt comentarii la prima vedere, superficiale, nu vă face onoare. Vă sugerez să celebrați întâlnirea cu colegii de liceu, în loc să-mi luați blogul la puricat. Aritmetica se referea la partenera dumneavoastră. Dar oricum nu contează, cât timp vă exprimați eliptic. Petrecere frumoasă!

        Apreciază

Lasă un comentariu