Despre neuitarea ce va fi uitată

man-1465443_960_720     Unii o numesc lupta cu orgoliile, alții disperare sau prostie, resemnații spun că „n-a fost să fie”. Orice nume sau motiv i s-ar da, decurge la fel, parcurge aceleași etape, incontrolabile și ireversibile. Urăști orașul, locurile unde ați fost fericiți împreună, ai vrea să schimbi geografia, să ștergi de pe hartă și să faci câmpie. Unde să se cultive mult hamei, ca să se producă multă bere. Simți presiune în urechi, când îi auzi numele, chiar dacă e vorba de altă persoană, pentru câteva secunde îți pierzi toate reperele, se zguduie lumea. Îți arde inima la primele acorduri ale ACELEI melodii și fugi de acolo, ai vrea o petiție, ceva, să nu mai cânte melodia aia în prezența ta niciodată. Pentru că este inadmisibil ca alți oameni să se bucure de ea, când tu nu poți. Păstrezi obiecte de ATUNCI, pe care le ascunzi în adâncul sertarelor. Și, de câte ori cauți ceva și le simți cu degetele, le retragi de parcă te electrocutează. Ai aruncat din balast, din care ai aruncat balastul și a rămas balastul balasturilor. Un fel de creme de la creme al balasturilor. Te gândești că peste un timp vei fi pregătit să scapi definitiv. Deși nu poți arunca la gunoi o parte din tine, căci dacă peste ani se întâmplă ceva și te lovește amnezia și poate vă întâlniți întâmplător, iar tu nu mai știi cine e? Lasă, să fie acolo niște fărâme pentru aducere aminte! Știi că vei râde mai târziu de tine, de ridicol, dar acum nu-ți pasă. Cauți persoanele cu care știi că vorbește, inspiri adânc aerul din preajma lor pentru că știi că a fost acolo, apoi încep să te enerveze, să ți se pară nedreaptă și perversă legătura lor. Cauți sensuri care nu există în cuvinte și cuvinte acolo unde sunt pauze. Toată lumea spune că va trece și asta te înfurie. Ești între două lumi. Citești o știre despre o mamă care spune că finlandezii își închid copiii într-o cameră izolată, dacă plâng după părinții lor. Nu crezi asta nicio secundă, nu , nu finlandezii și aerul lor curat! Dar ți-ai dori ca în copilărie să fi fost și tu pedepsit în felul acesta, ca să nu mai simți nimic acum.

Dacă te-ai regăsit în acest text, ești normal și, da, va trece! Dar în ritmul bătăilor tale de inimă.

Foto pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s