Unii o numesc lupta cu orgoliile, alții disperare sau prostie, resemnații spun că „n-a fost să fie”. Orice nume sau motiv i s-ar da, decurge la fel, parcurge aceleași etape, incontrolabile și ireversibile. Urăști orașul, locurile unde ați fost fericiți împreună, ai vrea să schimbi geografia, să ștergi de pe hartă și să faci câmpie. Unde să se cultive mult hamei, ca să se producă multă bere. Simți presiune în urechi, când îi auzi numele, chiar dacă e vorba de altă persoană, pentru câteva secunde îți pierzi toate reperele, se zguduie lumea. Îți arde inima la primele acorduri ale ACELEI melodii și fugi de acolo, ai vrea o petiție, ceva, să nu mai cânte melodia aia în prezența ta niciodată. Pentru că este inadmisibil ca alți oameni să se bucure de ea, când tu nu poți. Păstrezi obiecte de ATUNCI, pe care le ascunzi în adâncul sertarelor. Și, de câte ori cauți ceva și le simți cu degetele, le retragi de parcă te electrocutează.
Vezi continuarea în carte.
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns