Când iubirea nu ajunge

    girl-918666_960_720      O fată frumoasă s-a despărțit de iubitul ei. Eu am fost atât de mirată, încât am pus-o să repete. Îi știam nedespărțiți, se ajutau reciproc, se potriveau, nu doar mie mi se părea asta. Și nu faptul că e ea frumoasă contează aici, pentru că sufletul este de asemenea frumos și asta e important de fapt, însă când ambalajul pare aproape impecabil nu poți să nu te întrebi mai acut „De ce?”. Nici el nu e de colea, arătos și un om bun,  deștept, chiar ea mi l-a descris așa și a suținut asta și după ruptură. Că e un om extraordinar. Bine, și atunci „DE CE?”. Deci, sunt compatibili pe multe planuri, au construit lucruri (mie mi se pare remarcabil într-o relație, pentru că denotă spiritul de echipă), se iubesc, au unde să stea (aspect important pentru confortul psihic, nu doar locativ), și totuși s-au despărțit. Sigur că există un motiv, și desigur că eram curioasă să-l aflu. Pentru că, dacă și doi oameni care se iubesc și au atâtea în comun se despart, nu mai știi ce să crezi despre cum e mai bine să alegi să trăiești. De aceea ascultăm/citim astfel de întâmplări, ca să ne răspundem unor întrebări, să ne consolăm, să ne liniștim că am procedat bine, sau să înțelegem și noi de ce?, atunci când am fost părăsiți.

Cei doi au avut de la început o înțelegere: ca în decurs de un an, dacă lucrurile merg bine între ei, să se decidă dacă vor face împreună o familie. Lucrurile între ei au mers foarte bine, dar când s-a apropiat termenul, el a spus că nu poate să-i ofere ceea ce ea își dorea. Adică un copil și toate cele care decurg de aici. Ea i-a spus că are 35+ și nu mai are timp. Ceasul biologic a ticăit cu zgomot, iar el s-a retras discret din viața ei. Cu siguranță că el a avut motivele lui, ca să ia această decizie. A mai avut o experiență înainte de relația cu ea, din care a rezultat un copil. Ceea ce nu a dus la întărirea legăturii cu mama, ci la ruptură. Se temea ca acum să nu se întâmple la fel. Este paradoxal cum lucrează creierul și inima atunci când trebuie să aleagă sub presiune. Cedează în fața temerilor, se adună într-un ghem toate eșecurile din trecut și se derulează în fața ochilor în câteva secunde. Suficient cât să facem pași înapoi, nu înainte. Desigur că nu putem judeca pe niciunul dintre cei doi, fiecare are reperele sale, iar faptul că au stabilit de la început regulile a făcut mai suportabilă despărțirea, mai exact perioada de după. Pentru ea, a fost un an-proiecție, în care a fost fericită, pentru el a fost miracolul de a o întâlni și speranța că va fi mai mult. Și, nu, iubirea nu e suficientă dacă încă te mai lupți cu stafiile trecutului. Iar condiționarea uneori e un instrument de a atinge obiective, după o anumită vârstă.

Atunci când ne dorim mai mult decât putem realiza pe termen lung, ne scrijelim câte o perioadă în răbojul timpului. Chiar dacă se va acoperi de praf, nu se va șterge niciodată. Și, când suntem la limită și nu știm încotro să o apucăm, ne amintim că e acolo și că odată am putut.

Foto Pixabay.com

Anunțuri

4 gânduri despre “Când iubirea nu ajunge

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s