Visători de „nebunii”

sillhouette-1208271_960_720     Mi-a spus cineva că e pe cale să comită o nebunie și m-a întrebat dacă eu cred că e o nebunie ce urma să facă: adică să meargă într-o călătorie-surpriză, ca să se împace cu o persoană care e supărată. I-am spus, mai în glumă, că, din punct de vedere financiar, poate fi o nebunie. Că, dacă persoana nu voia să mai răspundă pe niciun canal, risca să aibă o mare dezamăgire în acea călătorie. Adică să bată drumul de pomană. Dar își făcuse atâtea planuri despre cum avea să decurgă revederea, încât mi-am dat seama că, înaintea dezamăgirii, mai rău este să nu lași un om să viseze. Toate proiecțiile pe care le va face în toată perioada până la plecare îi vor servi ca hrană, un fel de balsam pe rana provocată de supărare. De fapt, toți facem la fel, încercăm să ne agățăm de vise, ca să putem supraviețui, ca de un buștean într-un vârtej, ca să stăm la suprafață, până ajungem în ape liniștite.

Interesant este că mai avem o picătură de luciditate, dacă avem îndoieli că este o nebunie sau nu. Dar ce înseamnă să faci o nebunie, până la urmă? Să ieși din programul tău obișnuit, având ca repere cafeaua de dimineață, masa de prânz și serialul de seară? Să renunți la programul de weekend, ce include cumpărături și curățenie, și să urci în avion sau în tren, pentru că așa simți nevoia? Desigur, „obiectul” nebuniei este cel care contează. Pentru că, astfel, o călătorie planificată ad-hoc, dintr-un gând, care pare cel mai bun la momentul respectiv, nu mai este ea însăși o nebunie. Cât ceea ce este la capătul ei. Numim „nebunii” lucruri pe care alți oameni le practică des, iar „nebunia” noastră este în raport cu curajul de a o comite. Te face să te minunezi de ce ești în stare. „Este prima oară când fac asta”. Evident, o „nebunie” are premiera ei. A doua oară spui „Am mai făcut asta”. Legat de începutul postării, eu am făcut călătorii pe nepusă masă, doar ca să văd pe cineva sau să văd anumite locuri. La unele m-am bucurat, pe unele le-am regretat atunci, însă acum îmi zic că altfel nu puteam și cumva m-au dezvoltat. Sigur, contează și ce stil de viață ai. Eram obișnuită cu deplasările, ca ziarist. Iar pentru cineva, care duce o viață după program fix și condiționat, ar părea aventura vieții. Mai există și visătorii care nu-și permit luxul unei „nebunii”.

La 20+ cam orice nebunie este permisă. La 30+, ne mai gândim o dată. La 40+, e pusă pe seama crizei de vârstă. Dar și puterea de a visa devine mai mare. Avem nevoie de o „nebunie”, pentru că simțim cum ne pune sângele în mișcare și ne zvâcnesc tâmplele. Cum ne umple pieptul cu aer până la sufocare și simți că ai putea să sari cu parașuta. „Nebunie” este ceea ce visezi să faci, dar nu știi dacă va avea finalul din setările tale. Și, până nu o trăiești, nu știi. Fie că e vorba doar de o simplă schimbare de program.

Foto pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s