Voi relata trei cazuri, în care, pentru prima oară, voi folosi numele reale. Trei călătorii extraordinare.
De aproape o lună, urmăresc cu fascinație drumul pe care îl face Veronica Soare (este pentru prima oară când folosesc pe acest site numele real al cuiva), o fată implicată în proiecte umanitare, de care mă leagă motanul Benjamin. Acum doi ani, am cunoscut-o prin intermediul Facebook, când căuta pe cineva care să ia un pisoiaș găsit în stradă. Pe atunci, Veronica așa era cunoscută, ca o mamă adoptivă și salvatoare de animăluțe abandonate. Am decis să iau eu motanul, care face parte de atunci din viața mea. Acum, Veronica străbate Camino de Santiago, „o calatorie lunga, aproximativ 33 de zile si 880 de km pe jos, cu rucsacul in spinare si inima plina”, cum spune pe siteul ei minuni.ro. Pentru fiecare pas, ea adună bani pentru Asociația Inima Copiilor, pentru copiii cu probleme cardiace din Spitalul „Marie Curie” (suma stransa se poate vedea pe site, unde se pot face si donatiile). Dincolo de faptul că e un proiect de voluntariat măreț și ambițios, eu văd măreția dezvoltării personale. Și nu, Veronica nu știe că am scris acest text, nu i-am spus. La fel cum nu știu nici protagoniștii despre care voi spune în continuare. Pot să spun că este o aventură extraordinară acest drum, pe care-l face la pas, și care se va încheia peste câteva zile.
O prietenă din alte vremuri, medic, a plecat din California, unde locuia de ani buni, ca să muncească în Alaska. Mihaela a ales singură această cale, care unora li s-ar părea de-a dreptul nebunească. Acolo și vara sunt sub zero grade noaptea, iar la ora nouă seara este lumină ca la prânz (din pozele postate de Mihaela). Balena este hrană, iar civilizația californiană lipsește. Însă Mihaela a vrut să ajungă aici dintr-un imbold știut de ea.
Un alt personaj, Sorin Psatta, un nume în lumea advertisingului și a comunicării, își îndeplinește zilele acestea un vis secret: în gară, a urcat în trenul de la linia care au corespuns unor cifre alese la întâmplare și a călătorit spre o destinație necunoscută. Aventura lui continuă și acum către alte locuri, conform aceleiași reguli, și este relatată de Sorin în timp real pe pagina sa de Facebook.
Toate acestea se întâmplă acum, oameni care au dorit să se întoarcă la sine într-un fel. Eu le văd ca pe niște începuturi și cred că noi, oamenii, de acest lucru avem nevoie în anumite etape ale vieții: de reset și de un drum nou. Câți dintre noi nu avem vise, nu proiectăm povești, dar nu le-am pus în aplicare din lipsă de curaj… Nu doar că nu le-am pus în aplicare, dar nici măcar nu am schițat primul gest care să le dea aripi. Dar orice lucru are vremea sa, iar acești oameni demonstrează că unele vise, pe care le purtăm în noi multă vreme, merită trăite. Trei călătorii extraordinare, trei începuturi necesare.
Las aici un fragment din ultima mea carte, care simt că se potrivește acum: „Ne construim case mari, în care o simplă defecțiune a centralei termice iarna ne azvârle în timpul peșterilor, când oamenii desenau pe pereți, ca să comunice. Nu mai ești în stare să desenezi nici măcar o inimă, pentru că în sufletul tău era frig oricum. Centrii nervoși au amorțit și nu mai poți gândi că mult mai simplu ar fi să pleci, să încui ușa și să ai cu tine doar un fular cu care să te legi la ochi. Să ieși pe stradă și să mergi, până vei simți căldura venind către tine. Se va produce o avalanșă, cade zăpada din sufletul tău. E iubirea. Ai curaj să faci asta?” („Până când mă voi vindeca de tine”)
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns