Ziua de naștere și succesul

    Astăzi este ziua mea de naștere, pe care de câțiva ani nu țin morțiș să o sărbătoresc cu mese festive sau ieșiri la restaurante. În afara cazurilor în care am fost invitată și pusă în fața faptului împlinit. De ceva vreme, nu mai ies la mese, în general. Dimineața asta am spălat rufe, pentru că am liber. De când am început să scriu, mai exact din 2014, am redescoperit farmecul liniștii și faptul că liniștea, în sine, a devenit un lux. Dar acest lucru se întâmplă de scurt timp, după lunile de umblat prin țară, mai nou și în străinătate (vezi lansarea din Londra, de unde abia am venit) și nopțile nedormite în care am scris. Pentru că, știu că vă plictisesc că o spun iar, dar eu am un job de opt ore la o companie națională și nu pot scrie în timpul zilei. Dar tare mi-a mai plăcut și să merg din oraș în oraș (trollerul a stat în mijlocul casei un an), și să cunosc oameni, să leg punți, și mai ales mi-a plăcut și îmi place să scriu. Să știți că scrisul creează dependență, dar eu o văd ca pe o experiență vocațională, pentru că nu e un hobby sau o terapie, e ceva mai profund, e ca și cum intri înlăuntrul tău și faci o călătorie. Mereu descoperi unghere neexplorate și, când crezi că ai obosit, e suficient să-ți tragi un pic sufletul și prinzi și mai mare curaj.

Așadar, ca la orice ceas aniversar, tragem linie și vedem ce ne dă cu plus și ce cu minus. Recunosc, de ce să fiu ipocrită, că îmi dă pe plus. O bogată experiență acumulată într-un ritm trepidant și galopant, în decurs de doi ani. Pentru că este o perioadă extraordinară pentru mine, așa o consider. O experiență despre oameni și sentimente. Încă învăț. Dar am ars intens și cred că așa a trebuit. Mi-am dat seama că unele lucruri, dacă nu se ard singure până la capăt, te vor întoarce din drum. Uneori a durut, dar m-am simțit ușurată, ca după o boală care mi-a scos prin pori toxinele. Secretul este să nu încerci să convingi pe nimeni, să nu ripostezi cu ură și să nu forțezi lucrurile. Aș fi iar ipocrită dacă aș spune că nu-mi place acest succes dobândit prin scriitură. Multă vreme nu l-am conștientizat și nici acum nu-l gândesc pe deplin. Totul e să privești cu detașare, să îți vezi de drumul tău și să nu îți uiți familia. Știți de ce e bun succesul? Pentru că este un aparat fantastic pentru măsurat gradul de invidie, de oportunism. Ești singur când ai succes? Deloc. Am prieteni trecuți prin ciur și prin dârmon. Adică cei care m-au acceptat așa cum sunt, cu bune și cu rele. Mi s-a întâmplat chiar să redescopăr prieteni, tocmai pentru că au știut să se ridice deasupra propriilor lor probleme și să îmi fie alături când am avut nevoie. Noi greșim unul față de altul, că este omenește, dar și iertarea face parte din prietenie și e un test absolut miraculos, pe care nu oricine îl poate trece. Iar eu am învățat și învăț de la ei și îi accept așa cum sunt, fără să ne punem întrebări sâcâitoare. Succesul poate trece, oamenii adevărați rămân.

Sunt liniștită, mă simt răsplătită și lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult este să fiu în continuare sănătoasă, ca să pot să scriu. Am primit peste o mie de mesaje pe toate canalele, iar unele dintre ele m-au emoționat adânc. Majoritatea îmi cereau să nu mă opresc din scris, să trăiesc 135+ (cum mi-a zis o fată), chiar mai mult, ca să continuu să scriu. Dragostea din jur este o reflexie a dragostei care izvorăște din noi. Astfel se poate crea un circuit permanent care face să miște oameni și lucruri. Vă mulțumesc din inimă tuturor!

Foto Hyde Park, Londra, iunie 2016