Pantofii strâmți și răbdarea

    Teoretic ar trebui să avem mai multă răbdare odată cu trecerea anilor (inițial am vrut să spun că „pe măsură ce îmbătrânim”, dar nu de bătrânețe vorbim acum :P). Să-i ascultăm cu atenție pe cei care ne vorbesc, să avem toate datele înainte de a lua o decizie, să ne debarasăm de pripeala de la 20+, când credeam că le știm pe toate și nu ascultam de nimeni. Practic, ne străduim să facem așa, dar nu ne iese mereu. Emoțiile ni le stăpânim parcă mai greu, la orice veste simțim cum inima ni se zbate pur și simplu în gât, venele ni se umflă la supărare, iar mâinile ne tremură la nervi. Nu avem răbdare să așteptăm, ne luăm la întrecere cu timpul, îl certăm și vrem să ne uităm la el mereu peste umăr. Dezamăgirile sunt pe măsură și nu reușim să le ascundem ușor, la fel se întîmplă și cu invidia, care ne mai străpunge inima, când vedem că cineva e bine. Noi credem că e mai bine decât noi, fără să ne facem un bilanț în propria ogradă. Mereu găinile vecinului au fost mai grase și mai frumoase. Înghițim în sec, pentru că societatea trebuie să vadă cât de toleranți suntem și cât de mult ne bucurăm de succesul aproapelui. Dar câteodată inima se face ghem de ciudă, iar stomacul nu mai vrea să se deschidă.

Teoretic ar trebui să fim altfel odată cu trecerea anilor, dar se întâmplă să avem răbdare cu lucruri care nu au o importanță prea mare, să ascultăm chestii toxice și vorbe otrăvitoare. Sau să nu avem curajul să o luăm de la început, atunci când un drum s-a înfundat. Preferăm uneori cârpeala, un obicei al copilăriei în care ciorapii nu puteau fi schimbați prea des și îi purtai până se deșirau. Paradoxal, am început să scriu acest text după ce am văzut din întâmplare un articol care dezvăluia „5 trucuri când te strâng pantofii”. Am fost curioasă cum mai poți purta o pereche de pantofi care îți fac viața un iad și am văzut soluții care nici prin cap nu mi-ar fi trecut: să bagi pantofii în congelator într-o pungă cu apă; să-i ștergi cu spirt sau cu ulei; să ții în ei peste noapte ghemotoace de ziare ude. N-am încercat niciuna din aceste metode, eu ori schimb pantofii, care nu-mi vin, ori îi dau. Însă articolul cu pricina, care se adresa oricăror pantofi, avea ca sursă de inspirație un alt articol care se referea la cazul extrem când cumperi o pereche de pantofi scumpi și nu vrei să renunți la ei. A fost prelucrat și viralizat spre masele largi cu încălțămintea strâmtă. Factorul diferențiator pierise prin uniformizare. Dacă surorile Cenușăresei ar fi știut aceste trucuri, poate una dintre ele ar fi fost norocoasa. Americanii spun bine: „Ca să-l înțelegi pe celălalt, pune-te în pantofii lui!”.

Foto pixabay.com