Se întâmplă așa: îți place de cineva, îi place și lui de tine. Începeți să vă tatonați, conversații care se lungesc cu fiecare seară. Vorbim de era internetului, unde orice distanță și barieră dispar. Pridvorul bunicii, care o striga pe mama să intre în casă, că face de râs satul, e luat de monitor. Bărbații sunt mai îndrăzneți, iar femeile mai cochete. În funcție de gradul de disperare, se zugrăvesc în culori diferite, ba sunt niște amărâte, care se descurcă greu, poate, cine știe, s-o găsi unul pricopsit să le plătească facturile. De parcă pricopsiții ar și da așa, la o întâlnire virtuală, tot ce au pe card. Ba sunt niște mimoze pudice, dar care, la o adică, nu ar refuza ceva ofertant. Că, deh!, sunt de fapt deschise. Pudibonderia e doar un batic ce cade la prima adiere de cuvinte frumoase. Cu așa o varietate pe piață, nici bărbații nu mai știu cu cine au de-a face. Le mai amestecă și vorbesc cu pudibonda ca și cum e o amărâtă și invers, se zăpăcesc.
Întrebarea generală este cum să ne comportăm, dacă dăm peste un om cumsecade? Bărbat sau femeie. Că, dacă ai avut ghinionul să îți facă diverși creierul praștie, să îți promită, iar apoi să te lase baltă (ca și cum gurița lor n-a mâncat ceapă. Nu usturoi, că ăla alungă spiritele rele. Ceapă!), toată încrederea într-o eventuală fericire s-a dus pe copcă. Fie vorba între noi, nu am înțeles niciodată de ce pe copcă, cum ar veni, iarna pot plezni și crăpa lucruri. Ooo, dar și când e vara…cele mai triste despărțiri sunt vara. Și iarna. Și primăvara. Și toamna.
Deci, cum procedăm, dacă cineva ne place și noi îl plăcem, dar încă avem în suflet dârele lăsate de cei de dinainte? Nu ne prefacem că suntem altceva decât suntem, nu ne facem planuri mărețe, găsim constanta și mergem pe ea. Unde nu exisă o constantă, relaxare, e joc și minciună. Dârele peste alte dâre se pot depune în strat gros și greu se mai curăță.
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns