Despre dorul în doze

      Azi rețelele de socializare au fost pline de dor, pentru că nu ești în trend, dacă nu aderi la spiritul unei sărbători oficiale: azi cică ar fi Ziua Internațională a Dorului. Dorul, care are corespondent divers în limbile pământului, exprimă peste tot același lucru. Adică oamenii nu au nevoie de același cuvânt, cât timp știu exact ce simt.

Mie nu mi-e dor de anumite vremuri, pentru că știu că nu se mai pot întoarce. Cel mult am nostalgii și amintiri. Nici de oamenii de atunci nu are cum să-mi fie dor, pentru că nu mai suntem aceiași și e firesc să fie așa. Cu toții ne-am intersectat într-o anumită conjunctură, care nu se mai poate repeta, apoi am mers mai departe. Nu înseamnă că nu prețuiesc. Ce vreau să spun este că poate fi un dor ca o împăcare. Cum ar fi să mă gândesc la copilărie, a fost acolo, am fost eu în devenire, nu se mai întoarce și nici nu cred că mi-aș dori. La fel cu anii de liceu sau cu perioada facultății. Sunt etape în evoluție, eu, cea de atunci, nu mai vreau să fiu, pentru că acum sunt mai bogată în multe privințe. Din timpul meseriei de ziarist, în care am ars intens, păstrez spiritul de echipă, dar ce a fost atunci nu va mai fi niciodată. Sunt conștientă de acest lucru. Mi s-a întâmplat să-mi fie dor de anumite locuri și m-am dus să le revăd. Nu numai că nu mi-am potolit dorul, dar am revenit mai tristă. Pentru că mie îmi era dor de fapt de niște situații, care nu s-au mai petrecut. Iar locurile, în altă formulă, nu mi-au mai spus nimic.

Mai este dorul, care doare, de anumite persoane, care trăiesc odată cu tine, dar pe care nu le poți întoarce din drum. Tot ceea poate fi reconfigurat nu are cum să-ți lipsească, depinde doar de tine cât de mult mai vrei acel lucru. Dar îmbrățișările, emoțiile nu pot fi restaurate. Acum îmi este dor de o singură persoană, sunt șanse mici ca ea să afle. Nu contează dacă această persoană merită sau nu să-mi fie dor de ea, însă eu așa simt. Nu e zi să nu-mi fie dor, nu doar azi. Într-un timp, simțeam că îmi este așa de dor, încât porționam pe zile, ca să nu mă doară prea tare într-o singură zi. Nu am cum să-i transmit ceea ce simt, pentru că nu aștept același lucru și, dacă îi este dor la rându-i, cu atât mai bine. Dorul ține de anumite momente, nu de o poveste. Așa că las dorul acesta să meargă înainte, cât l-o ține fitilul. Nu trebuie să ne rușinăm de dorurile noastre, indiferent ce spun cei din jur, ci să-l trăim și să-l ducem cu noi cât vrea el să mai fie. Când ți-e dor, ești cu adevărat tu cu tine însuți/însăți. Va pleca singur într-o zi, ca un copil mare care nu mai vrea să stea în brațele mamei. Apoi va deveni și dorul o amintire.

Foto pixabay.com