Sunt o utilizatoare de internet activă. Dar și o consumatoare de viață reală. Am cunoscut oameni faini, și în online, și în real. Unii s-au transferat din virtual în carne și oase, am legat prietenii, am aflat povești. Mie îmi place să ascult, să socializez. Recunosc că mi-a rămas în sânge chestia asta, de când lucram în presă. Găseam subiectul și îl storceam până la capăt. Ca să nu greșesc, să fiu sigură că am reușit să cuprind cât mi-a fost în putință și să decantez. Să măsor, să pun cap la cap, să fac din bucăți de puzzle tabloul complet. Ce nu pot să reușesc acum, oricât caut, este dacă oamenii mai spun sincer „Te iubesc!”. Dacă asta nu a devenit un corespodent al ticului verbal din filmele americane „honey, sweetheart”, sau un fel de „Bună, arăți bine azi”, sau „E soare și ne putem plimba”. O amică, din categora „stâncă tare” (crește singură un copil cu dizabilități și mie îmi place că a rămas femeie), îmi spunea că un bărbat a bulversat-o complet. „Îl iubești?”, am întrebat-o direct. „Pffuai!”, a venit răspunsul. Eu am dedus că-l iubește și că el i-a încurcat și cuvintele în ultimul hal. „El te iubește?” (deja părea interogatoriu). „Eu zic că da”.
Vezi continuarea în carte.
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns