Prea devreme ca să uit, prea târziu ca să mă vindec

   Azi, editorul mi-a trimis coperta cărții, ce urmează să apară luna aceasta, „Până când mă voi vindeca de tine” (editura Herg Benet). O carte altfel decât trilogia „Amanții”, povestiri inspirate din realitate despre iubiri trăite până la ardere, despre despărțiri și renunțare, despre renaștere. Am primit instant un mesaj care mi-a săgetat inima: „Eu nu mă voi vindeca niciodată”. „Știu...”, am răspuns. Pentru că povestea acestei femei mă răvășește, de câte ori mă gândesc la ea. Mi-a fost colegă pe când lucram în presă. Acum mulți ani, a plecat din țară definitiv. Mi-o amintesc într-o veșnică fremătare și încercare de a se păstra verticală. Ne-am reîntâlnit, după multă vreme, pe Facebook. S-a reprofilat și acum e medic. Este măritată, dar o perioadă a fost despărțită de soțul ei și atunci s-a întâmplat povestea. În viața ei a intrat cel care de care nu s-a mai putut vindeca nici până azi. S-au cunoscut când el era internat în spitalul unde lucra ea, fusese rănit în Irak. S-au iubit frenetic, trei ani au fost împreună. El este sud-american, iar familia lui era băgată în afaceri cu droguri. Conform „tradiției”, a intrat și el în acest cartel. Acesta a fost momentul rupturii. Ea nu a putut accepta așa ceva, iar el nu putea renunța la familie. S-au despărțit, iar el i-a dat jumătate din tăblița pe care a purtat-o la gât în război, unde e înscris codul lui de indentificare. Pentru ca ea să-l poată găsi oriunde în lume. Cealaltă jumătate a păstrat-o el. Ea mi-a trimis poza cu tăblița pe care o ținea în palmă și i-am simțit toate rănile cum se deschid. Mi-a spus că îl va iubi mereu și că de zece ani nu i-a trecut. Că el s-a întors la ea, dar ea luase decizia să se împace cu soțul ei și l-a lăsat să plece. Am întrebat-o cum simte această iubire? Ca pe o suferință sau îi umple sufletul? Mi-a răspuns că simte ca pe o pierdere. Că sufletul e de piatră, i se pare că viața fără el nu are niciun sens și și-a îngropat demult sentimentele. Că el nu poate ieși din acea afacere, s-a lăsat de armată, iar ea nu poate să-l urmeze în așa ceva. „Dar îl iubesc mult, iubesc un traficant de droguri”, mi-a zis ea. Nu mai comunică în niciun fel. „Poate ne-am întâlnit prea devreme sau prea târziu, poate ne vom întâlni în altă viață”, mi-a spus ea. Eu priveam poza cu tăblița însemnată cu cifre, ea își ținea destinul în palmă, de zece ani. Pentru că și el încă o mai iubește. Pe ea o văd în online, merge la job, mănâncă, doarme, mai participă la discuții pe diverse teme, dar o face cumva mecanic. E fericită că l-a întâlnit și și că a simțit ce e iubirea. „Există momente când inima mi se deschide și toate emoțiile astea ies la iveală, un cântec e suficient”. Pe tăblița aceea e numărul lui de la asigurările sociale.

Foto pixabay.com