Rațiune, inimă sau lașitate?

woman-1006102_960_720     O fată frumoasă mi-a spus povestea ei și m-a frapat cât de mult seamănă cu una din poveștile mele. Aceleași speranțe, aceeași intensitate, același dor și aceeași dezamăgire. Mai exact, cândva, odată, m-a iubit mult un domn. Cel puțin așa zicea el. Iar eu l-am crezut. Îl iubeam și eu și eram în stare să merg până la capătul lumii pentru el. E un clișeu banal pentru a demonstra limita iubirii, care de fapt nu există. El nu mi-a cerut să merg până la capătul lumii. Inițial mi-a cerut mult, i-am dat, apoi nu a mai cerut nimic. Brusc și fără explicații. Fata frumoasă a pățit la fel. Reîntâlnire după ani în online, revedere furibundă cu declarații și planuri de căsătorie. Apoi, brusc, domnul ei a avut o revelație: ca sunt prea departe unul de celălalt, că ea adoră animale la care el e alergic, că e prea bună, prea frumoasă și prea deșteaptă, ce mai încoace și încolo! Cu alte cuvinte, ea e minunată și îi dorește fericire, dar nu cu el. Sigur că, după un moment de perplexitate, fata i-a cerut niște explicații. Au venit sfrijite, sleite, ca valurile de ocean peste care mai trec pescăruși în căutare de hrană, cât timp nu există turiști care să le arunce bucăți de pâine. Fata nu înțelegea în ruptul capului unde plecase iubirea aia frumoasă și de ce s-a grăbit să dispară? Ceasul nunții stătea să bată, rudele deja își pregătiseră toaletele, prietenele s-au oferit să fie domnișoare de onoare, dar viitorul mire și-a anulat odată cu intenția și biletele de avion. Și i-a spus și ei să facă la fel cu tichetul ce ar fi adus-o în calitate de doamnă la el, la bine și la rău. Trauma provocată este greu de descris, dar lesne de imaginat. Acum fata e bine, pentru că are o tărie rar întâlnită, iar, când ți s-a întâmplat să vezi moartea, schimbarea de stare a celui care zicea că te iubește este un mărunțiș.

Povestea mea, la care m-am referit, seamănă cu a ei, mai puțin episodul cu nunta. Sunt o norocoasă, e adevărat, nu am ajuns să facem asemenea planuri. Dar aceeași schimbare bruscă, ca o teamă, și aceeași invocare a rațiunii, care „trebuie să primeze, și nu inima”, în pula mea (asta e de la mine), ca să fie bine pentru toată lumea. „Toată lumea” nu ne includea și pe noi doi. Pe oricine altcineva, dar nu pe noi. De ce trebuia să fie toți mulțumiți, iar noi nefericiți, nu am înțeles deloc. Pentru că știu că și el a fost nefericit după această decizie absolut unilaterală. Pur și simplu mi-a adus la cunoștință, la fel cum strecori o știre de ultimă oră, într-un jurnal. „Vine tornada. Să-ți iei provizii și să te ascunzi. Eu trebuie să plec. Ești minunată, dar eu nu pot”. Și gata, toată lumea e mulțumită.  Doar tu rămâi minunată și buimacă.

Traumele se vindecă, întrebările rămân, apoi le încalecă alte întrebări și mai uiți. Nu știu dacă am fi fost fericiți împreună, atunci așa credeam amândoi, că suntem suflete-pereche, dar nu pot să nu mă întreb câteodată, la fel ca și fata frumoasă, de ce măcar nu a încercat? Măcar să supere pe câțiva, dacă nu pe toată lumea.

Foto pixabay.com

Anunțuri

6 gânduri despre “Rațiune, inimă sau lașitate?

  1. E mai simplu sa dea vina pe altii, pe context decat sa recunoasca adevarul: ceva s-a schumbat, s-a razgandit, ii este frica sau nu e total convins ca vrea sa mai continue. E prea urat adevarul (deoarece partenerul nu banuieste nimic) si atunci e cosmetizat in mod egoist. Cand nu exista un raspuns clar, nu inseamna ca acesta nu exista, ci ca nu vrea sa fie spus raspicat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s