Alegeri proaste, ani consumați

swan-1165870_960_720   Am vorbit în două texte despre cum e să fii divorțat în România și ce presiune socială împlică acest statut asumat. Am mai spus atunci că majoritatea divorțurilor se produc în căsniciile în care partenerii au între 35-45 de ani. Adică cei care au prins epoca de dinainte de 89 și vremurile mai libertine de după. La noi, cea mai mare presiune vine din partea familiei mai întâi. Cum începeai să scoți capul în lume, auzeai: „Trebuie să fii atentă!”, de parcă urma să intri pe o arenă a leilor și să fii vânată. Mersul la un chef sau o discotecă, echivalentul clubului actual, era precedat de un întreg interogatoriu, cu datele de dosar ale fiecărui participant și cu grafic orar de venire acasă. Și, peste toate acestea, era grija să „te păstrezi” pură până la căsătorie. Bineînțeles, că doar părinții credeau asta. Pe scurt, cu cât se apropia vârsta la care „trebuia să te așezi la casa ta”, cu atât te apuca groaza. Și atunci, singura variantă era să pleci. Fie din țară, fie din oraș. Ceea ce au făcut mulți prieteni de vârsta mea. Desigur, nu au plecat din cauza părinților, să fim înțeleși, erau multe motive și sunt știute. Dar plecarea, indiferent unde a fost, a avut ca motivație evadarea și libertatea. Venit cu bagajul de mână în alt oraș mai mare, cu alt dialect și obiceiuri, cu puține cunoștințe despre viață, și alea furate din ce ai auzit la prietenii mai emancipați, te dai primului venit care îți zâmbește frumos și te ajută să găsești o stradă într-un labirint. Nu ai avut ocazia să cunoști bine bărbații, pentru că erai permanent copleșită de grija să ajungi acasă la timp de oriunde mergeai. Și, atunci când ai avut ocazia să-i cunoști, a fost în grabă și pe furiș. Problema noastră, a acestei generații, este că am fost învățați să mințim, ca să nu ne supărăm părinții, dar să facem și ce ne place. După anii 90, când am venit din Timișoara la București la facultate (sunt din cei „evadați”sub pretextul că în capitală era singura facultate de Jurnalism), m-am mutat din hotelul transformat in cămin studențesc, plin de șobolani, împreună cu un băiat, pe care credeam atunci că-l iubesc. Stăteam într-un apartament cu chirie, la etajul 9. Sigur că ai mei știau că stau cu o colegă și, atunci când se anunțau că vin, ascundeam din locuință tot ce ar fi putut trăda prezența unui bărbat, iar bărbatul însuși se ducea să stea pe la prieteni. Nu era o situație confortabilă, dar știam că doar așa puteam evita explicații, morala etc, mai ales că ei nu-l plăceau, că, deh!, cine era bun pentru prințesa lor? Recunosc, pe mine studiile m-au scăpat de arcanul măritișului. Dar nu m-a ocolit când am rămas însărcinată. Cu alt prinț. Dar nu se cuvenea „să trăim în păcat”. Rememorând după ani relațiile cu prinții din viața mea, despre care ai mei au știut sau nu, mi-am dat seama cât de inutilă a fost această fereală și, de asemenea, nu știu în ce procent , dar sigur au contribuit la rupturi, dar, mai ales, la alegerile mele. Sunt sigură că altfel aș fi făcut, dacă ar fi fost să dau timpul înapoi, dar cu experiența de acum. Când, culmea!, am o comunicare bună cu părinții.

Acestea nu sunt poveștile mele, ci ale multora dintre noi, știu sigur asta, pentru că am mai stat de vorbă cu mulți cunoscuți. Nici nu vreau să reiasă că părinții au vreo vină, pentru că așa au apucat și ei să afle despre viață și la fel au fost presați, la rândul lor de rude. Sunt sigură că, dacă știau cum să procedeze, ar fi făcut-o, la fel cum eu acum mă străduiesc să fac cu copilul meu. Și să nu credeți că un control sau opreliște nu te face să găsești portițe de scăpare: să fugi de acasă pentru un spectacol sau să minți că dormi la o colegă, ca să mergi la o petrecere. Dar știu eu că nu mai au gustul la fel ca atunci când mergi deschis, liniștit și cu scopul să te simți bine. Când nu numeri pe ceas orele rămase până la consemn., când faci dragoste grăbit, ca să nu dea cineva peste tine. Cu aceste traume am luat toți viața în piept și am făcut alegerile, nu tocmai potrivite. Am confundat iubirea cu alte lucruri și s-a ajuns la divorțatul de azi. Iar cei care nu au apucat să se căsătorească au fost descurajați de ceea ce văd în jur.

Iar azi am ști ce alegeri să facem, dar poate pentru unii este prea târziu.

Foto pixabay.com

Anunțuri

3 gânduri despre “Alegeri proaste, ani consumați

  1. Nu e vorba doar de alegeri proaste.
    Oamenii se schimba in timp. Unii foarte mult. „Griji, nevoi, necaz, durere”, vorba cantecului, toate isi lasa amprenta asupra unui om. si vrei sa evadezi, sa-ti fie mai usor, si incerci sa o iei de la capat cu altcineva. Si dupa ceva vreme ajungi in acelasi loc.
    Sau, dupa o vreme fiecare isi da jos masca si atunci e atunci. Daca nepotriveala e de nesuportat, mai bine separat.
    Ce recomand eu e ca fiecare sa-si gaseasca ceva doar al lui intr-o casnicie: un hobby, o cale de multumire sufleteasca total separata de casnicie. Daca ai motive de bucurie personala, nu prea mai vezi toate fleacurile care te enerveaza la celalalt, si relatiile sunt mai line.

    Apreciază

      1. Teoretic, da, educatia conteaza cand alegi.
        Din pacate cunosc cazuri in care alegerea a fost dictata de disperarea varstei si a singuratatii. Aici alegerea a fost intre a fi singura si fara copii tot restul vietii sau a fi impreuna cu cineva cu un alt fel de educatie.
        Se pare ca educatia paleste in fata singuratatii sau a presiunii celor din jur.
        Pentru ca asa e la noi, te simti cumva obligat sa fii cu cineva, desi poate ti-ar mai bine singura.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s