M-am îndrăgostit și nu știu dacă fac bine

black-and-white-1031639_960_720Ești liniștit, îți vezi de serviciu, casă, preocupările tale zilnice. Mănânci la ore fixe, același mic dejun însoțit de cafeaua fără de care nu te poți dezmetici. Alergi să prinzi metroul ăla de și 25, pentru că știi deja că următorul e prea târziu ca să ajungi la job. Intri în același vagon, ca să fii mai aproape de scări la ieșire. Aceleași fețe de dimineață, vă priviți și vă salutați din ochi. Împărțiți drumul ăsta de atâta vreme, încât, dacă una lipsește, mai că vă vine să vă întrebați unul pe altul ce s-a întâmplat. Și zilele curg la fel. Atunci, în liniștea aia, te lovește, vine ca o tornadă și te ia pe sus. Iar viața ta se schimbă. Meniul nu mai e același dimineața, la metrou pierzi trenul de și 25, urci repede în alt vagon. Dar nu-ți pasă. Te-ai îndrăgostit. Noaptea cauți colțuri discrete în casă, să poți vorbi la telefon. Te lași dus de val până când ceva începe să te înțepe între coaste. E junghiul îndoielii, dacă nu faci bine ce faci? Atunci descoperi și persoana cu care împărțeai acasă același spațiu. Până atunci, era acolo, învăluită în liniște, băgată în cana de cafea, pe care o dădeai pe gât mecanic. Da, iubești pe altcineva și trebuie să iei o decizie. Noaptea, cu capul pe pernă, te gândești ce ar însemna această renunțare. Renunțarea la liniște, la micul dejun cu meniu fix, la trenul de la și 25. Te frămânți, plângi încet ca să nu fii văzut. Te miră tăcerea persoanei de lângă tine. Chiar nu bănuiește nimic? Sau se preface, ca să nu te piardă. Și te enervează această tăcere. Dar cel laș tu ești. Ți-ar fi convenit să fie ea cea care să ia o decizie în locul tău, iar tu să răsufli ușurat. Începi să te temi de această tăcere și nu mai răspunzi la telefoane și la mesaje. Îți spui că nu a fost iubire, ci o rătăcire și că mai bine să rămâi cu liniștea. Dar, vezi, liniștea era cea de dinainte, nu cea de acum.

Ce facem când ne îndrăgostim și suntem într-o relație? Renunțarea este dureroasă, chiar dacă e făcută pentru a alege fericirea. De cele mai multe ori, nu din rațiuni morale, ci pentru că nu suntem siguri pe noile sentimente și chiar pe noi. Când vrei să construiești ceva din temelie, e firesc să ai toate studiile de fezabilitate: e un teren sigur sau unul mlăștinos, iar construcția se va prăbuși la primul cutremur? O prietenă îmi povestea că a ieșit din două relații pentru o nouă iubire. De fiecare dată, a plâns și a avut remușcări. Se simțea vinovată, „fostul nu mi-a greșit cu nimic, dar mă plictiseam”. Peste ani, când s-au reîntâlnit întâmplător, a văzut în privirea lui că nu o uitase. Iar singurul ei gând a fost cum era dacă nu ar fi plecat atunci, când se simțea plictisită. Nu regretă, spune că ar fi regretat dacă nu mergea acolo unde iubea. Plictisită a văzut deja cum e. I-ar fi părut rău dacă nu simțea ce gust avea noua cafea. Renunțarea implică mereu un risc. Iar dragostea nu vine unde e suferință, vine când e prea multă liniște, iar fluturii fostei iubiri hibernează.

Foto pixabay.com

Anunțuri

2 gânduri despre “M-am îndrăgostit și nu știu dacă fac bine

  1. Îți trebuie curaj să faci pasul spre „fericire” sau ce crezi ca exista de partea cealaltă a baricadei… Chiar dacă nu e ceea ce credeai că e, măcar stii ca ai încercat.. Decât sa stai apoi să te întrebi cum ar fi fost dacă era, mai bine înfrunți tot! În acest fel te descoperi și pe tine ca om și vezi ce resurse și ce limite ai.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s