Sexul oral și căsnicia

couple-1216207_960_720Un amic, 40+, a divorțat. Mai exact, soția lui a înaintat acțiunea de divorț. Au urmat lucrurile firești, dar nu agreabile, privind împărțirea timpului alocat copiilor, sunt doi minori la mijloc, partaj, tot ce se strânsese într-o căsnicie de 15 ani. Un motiv plauzibil nu a fost, din câte am înțeles. Cum ar fi acela că unul dintre ei să-și fi găsit pe cineva. Lucrurile în mariajul lor s-au deteriorat de câțiva ani, deși fiecare părea să-și facă îndeplinească obligațiile în casă. Din exterior, ea părea o femeie împlinită, el părea un tată devotat. Dincolo de ușa apartamentului lor însă, situația nu era așa. El era tot mai absent, ea tot mai obosită, fiecare părea că aștepta ca celălalt să facă ceva, iar anii au trecut în această stare de amorțeală. Sigur că mergeau în vacanțe cu toții, postau poze cu comentarii vesele pe Facebook. Dar toate erau o fațadă. Când certurile au devenit tot mai dese și puneau în pericol echilibrul copiilor, ea a decis să divorțeze. Un act nebunesc, având în vedere că își asuma un rol dificil, de mamă singură cu doi copii, cu venituri diminuate brusc și cu o perspectivă îndepărtată de a-și reface viața. Fac o paranteză, care va deranja, dar la noi sunt rari bărbații care își asumă o parteneră cu un copil, darămite cu doi! Iar asta ține de cultura noastră rigidă privind conceptul de femeie. Dar să revin. Pe ultima sută de metri, el a încercat să se împace cu soția, însă fără rezultat. Femeia era supărată, ce mai! Aflase că era un abonat fidel al siteurilor de dating, iar asta a înfuriat-o, deși nu a avut o dovadă că s-ar fi concretizat ceva dincolo de online.

Dar, ca să scurtez povestea, el s-a consolat repede cu o femeie de 35+, cu care s-a mutat la scurt timp, au făcut și vacanțe, iar eu l-am întrebat direct, de ce nu și-a dus soția într-o vacanță romantică, atunci când voia să se împace cu ea și a mers cu o altă femeie acum. Mi-a răspuns sec că fosta nu a vrut, iar actuala îi face sex oral. Că asta a fost una din neîmplinirile în căsnicia lui. Soția nu accepta diversificare în pat și el începuse să se plictisească. Inițial, auzind un asemenea motiv, ai avea tendința să râzi sau să-i spui celui din fața ta că e nebun, dacă pune în balanță un sex oral și familia. Însă această declarație ascunde multe alte neîmpliniri. Practic, amândoi sunt tributari unei educații răspândite încă la noi în generația asta de 40+, conform căreia într-o căsnicie nu sunt permise anumite lucruri, cum ar fi să spui ce îți place în intimitate și partenerii să se modeleze unul după celălalt. Fiecare a învățat despre viață cum a putut și cum s-a priceput. (Nu generalizez, desigur!) Iar, când au vrut să experimenteze, au eșuat din ignoranță, poziția misionarului fiind unica formă de contact. Când el a mai vrut să încerce și altceva, ea s-a supărat și s-a retras tot mai mult. Și amândoi au avut ghinionul să se întâlnească. E mai educat el acum? Nu, dar a cunoscut o  femeie cu o altă deschidere și experiență de viață, care i-a descoperit slăbiciunea. E mai fericit? El spune că da, însă weekendurile și le petrece alături de copii, când sexul oral nu mai e important. Viața lor e împărțită de acum, cea a copiilor la fel.

Căsnicia nu stă doar în sex oral, dar, dacă ei ar fi discutat de-a lungul timpului deschis, ceea ce își doresc unul de la celălalt, nu s-ar fi acumulat un munte de frustrări. Și, cine știe, soția devenea o expertă în felație, iar el nu se mai refula în online.  Greșeala multor cupluri, ca cel de aici, este că nu doar că nu își vorbesc între ei, dar nu spun nimănui nimic, totul mocnește acolo, în patul lor. Poate un prieten mai dezinvolt sau un specialist avizat ar fi reușit să repare lucrurile. Mie mi s-a confensat pentru că „tu ai scris cărțile alea și înțelegi”. Da, dar le-ai citit prea târziu. Dacă ai mai multă grijă de cum arăți în lume decât în ochii celui de lângă tine înseamnă că ai în primul rând o problemă cu încrederea de sine. Nu mai spun că sunt atâtea lucruri plăcute în intimitate, pe lângă sexul oral.

Foto pixabay.com


Posted

in

by

Comments

20 de răspunsuri la „Sexul oral și căsnicia”

  1. Avatarul lui Chircu Victor
    Chircu Victor

    Eterna problemă, lipsa de comunicare. Revin cu un comentariu-părere mai amplu cînd voi dispune de timp suficient. 🙂

    Apreciază

    1. Avatarul lui Corina Ozon

      ok, Victor. ești binevenit. atenție! lipsa de comunicare provina din educație!

      Apreciază

      1. Avatarul lui Chircu Victor
        Chircu Victor

        Asta spun și eu mereu! Și o să o spun și de acum înainte!

        Apreciază

  2. Avatarul lui Robert Mureșan
    Robert Mureșan

    Cred ca un cuplu care nu comunica,in timp se rupe cate puțin până la a ajunge la destrămare. Stiu,pt ca cunosc 2 exemple personal si au avut acesta problemă. Unul a reusit sa se salveze,celalalt nu. Corina,citesc cu drag si atenție….anumite articole le privesc ca pe sfaturi in viitoarea mea familie desi sunt „mic” si inafara varstei dar le bag la cap. Cu stima si respect

    Apreciază

    1. Avatarul lui Corina Ozon

      Mă bucur. 35+ se adresează tuturor! Mulțumesc 🙂

      Apreciază

  3. Avatarul lui sucuridecuvinte
    sucuridecuvinte

    Nu știu dacă să dau cu pietre în acest bărbat sau nu. Mi se pare penibil ceea ce el a făcut, dar mi se pare penibil și felul în care a reacționat fosta soție. Poate nu sunt cea mai „autorizată” persoană care să vorbească despre asta fiindcă nu știu ce înseamnă viața de familie, dar un lucru pe care-l știu sigur e că o căsnicie nu înseamnă numai sex. Iar acești doi indivizi dacă au ajuns să se certe și chiar să divorțeze dintr-un motiv atât de stupid mă face să cred că nu suntem mai evoluați decât ar fi o maimuță. Penibil, asta-i tot ce pot spune.

    Apreciază

    1. Avatarul lui Corina Ozon

      Asa e, nu putem judeca pe nimeni. Sexul nu este singurul lucru care conteaza intr-o casnicie, dar e un segment important, in intimitate oamenii se cunosc altfel si mai bine. Daca acest canal este blocat, intervin disfunctiuni pe alte paliere. Cu care se poate trai, desigur, ceea ce au facut si bunicii nostri si o mai fac cupluri din zilele noastre.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Avatarul lui Puiu Bercea
    Puiu Bercea

    1.Totul pare normal cand faci ceea ce iti place (ce va place!). 2.Tema in discutie este importanta pt. 35+ , fiindca tineretul e mai expert in oral decat in …clasic. 3.De fanteziile erotice daca nu te apuci la timp, vei avea batranetzi triste…)

    Apreciază

    1. Avatarul lui Corina Ozon

      nu e vorba ca nu erau experti si odinioara. dar acum se discuta mai liber despre asta. de acord cu pct 1 🙂

      Apreciază

  5. Avatarul lui Grigore Gigurtu
    Grigore Gigurtu

    Cum, cu gura aceea cu care isi pupa copii?! Dar E absolutely scabros!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Constantin Marius Hrabonschi

      Serios ?!.. Copiii aia nu s-au nascut sex facand, eventual si cu dragoste, la maomentul zero + ?!.. Omule, pune mana si citeste!.. Ai net, dar esti tributar dogmelor comuniste!
      Stii macar cat de vechi e sexul oral ?!..
      Oh, sancta simplicitas!
      „Fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi imparatia cerurilor” .

      Apreciază

  6. Avatarul lui Vali
    Vali

    Aş puncta două puncte:
    1. O relaţie se menţine vie ,doar când cei doi partenerii trăiesc impreună viaţa,nu separat .
    2.Să nu codimentezii mâncarea ,ie doar supa goală la fel şi viaţa….

    Apreciază

  7. Avatarul lui Reader
    Reader

    Din punctul meu de vedere (M, 35+), „sexul oral” e doar o metafora. dincolo de actul in sine, sexul oral inseamna mult mai mult. inseamna timp alocat partenerului. inseamna sa / ca vrei sa-i aloci timpul ala din timpul tau. da, trebuie sa recunosc ca pentru o femeie cu 2 copiii si cu un job solicitant, timpul e fix ultima chestie pe care vrea s-o dea celuilalt. vrea sa vina acasa, sa puna capul pe perna si sa doarma, dar … nu se intampla asa. copiii isi cer partea lor de atentie, casa are nevoie de o mana de femeie, ea ca femeie are nevoie de un pic de timp pt ea, si se mai trezeste si barbatul sa-i ceara „diversificare”. vrei „pasarica” hai repede, da-i repede din c*r si hai sa terminam ca vreau sa dorm. din punctul meu de vedere e mai frustrant decat lipsa sexului oral.

    Apreciază

    1. Avatarul lui Corina Ozon

      Dragă M 35+, așa este. Însă mulți oameni se căsătoresc fără să se cunoască foarte bine, fac copii repede și apoi îi apucă frământările. Chimia nu ar trebui să dispară după apariția copiilor și nici dialogul. Așa cum am mai spus, intimitatea este o cale de cunoaștere a partenerilor prin alte semnale. Dacă această cale se blochează, apar frustrări. Cu cât sunt înfrânate, cu atât se acutizează. Mulțumesc pentru comentariu.

      Apreciază

  8. Avatarul lui Claudia
    Claudia

    Sexul te unește, sexul te desparte! Fie el oral sau nu!
    Dar ce faci când exista comunicare în cuplu, exista sex fără bariere, wild and free și totuși omul mai paste iarbă și de pe alte pajiști.. Atunci ce e??
    Pe urma auzi fel de fel de scuze si replici de genul ” gândiți -va la copil, că trebuie să crească cu ambii părinți! „.. Dar omul care a pascut pe alte pajiști de ce nu s-a gândit la asta înainte?? Intrebare retorica de blondă.. 😀
    Va pupa Jana!

    Apreciază

    1. Avatarul lui Corina Ozon

      Sigur, comunicarea și compatibilitatea sexuală nu sunt toate ingredientele pentru o căsnicie durabilă. Dar și în cazul expus de tine înseamnă că undeva, cineva nu a fost sincer mereu. de fapt e clar ca e așa. deci tot comunicarea…

      Apreciază

    2. Avatarul lui Constantin Marius Hrabonschi

      „Alte pajisti” are alte gusturi! Monotonia e dezastru! De ce crezi oare ca a parut swingul ?!.. La ambele sexe, la faza asta, esxista caracteristici stricte, dar cu valorizari foarte individuale! Ce simti la primul nu simti si la al 7-lea, sa fie clar! Asta, evident daca esti cat de cat normala si functionala erotic si orgasmic! De ce 2 si separate ?!
      Pentru ca pot si coexista, dar pot fi si separate, ce sa faci ?!
      Etc..

      Apreciază

  9. Avatarul lui Felicia
    Felicia

    Da. Intr-o casnicie daca e sexul ”functioneaza”, oricare ar celelalte probleme – ele se mai pot rezolva. Dar daca sexul nu e ok, totul se duce de rapa mai devreme au mai tarziu. Asta e adevarul meu, intr-o casnicie de peste 16 ani.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Avatarul lui Constantin Marius Hrabonschi

    Da, dar exista si sex cu oral, si fara! Si exista cu gust si cu oral, dar fara gust/at, si invers, sex oral cu latex sau pe viu.. Pe viu, intens, si cu ejaculare feminina super si gustata si super savurata, dar si fara, seaca si fada.. vaai..
    Sunt unele care mor de placere sa guste si savureze ADN-ul fierbinte, de unde toti venim, iar altele, ce sa mai.. si apoi se mira ca raman singure.. trist!..
    Ignoranta, egoismul, incapatanarea si „incremenirea in proiect” fac ravagii dezastruoase!..
    Si cand te gandesti ca multe fete de 18-20 de ani sunt experte in oral, desi poate nici la orgasm nu au ajuns inca clasic.. Dar unele au sanse sa il aiba asa pr primul, cand „omagiul” lui o incanta si il savureaza, plescaind si lingandu-se pe buze, si, avide, ling si ultima picatura plina de genii..
    „De gustibus non disputandum..”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: