Tăcerile din iubiri

couple-814825_960_720 Dacă am pune cap la cap cât timp iubim într-o viață, ne-ar da destul de puțin. Poate e doar o iluzie, pentru că împlinirea dată de dragoste este umbrită de suferința contextului în care i s-a pus capăt. Este adevărat, agonia e mai lungă până la refacere și e mai intens resimțită. Iubirea ajunge să se numere în clipe, suferința se numără în luni, chiar ani. Nu înseamnă că nu există oameni care iubesc mult timp sau poate chiar până la moarte. Nici nu este o regulă universală să iubești o singură dată sau să ai mai multe iubiri. Sigur este însă că iubirea este menită celor curajoși, pentru că, pe lângă endorfinele emanate, presupune asumare și transformare. Ca să accepți că te transformi, ai nevoie de o îndrăzneală, care nu ține cont de sex, vârstă, orientare religioasă, școli, distanță. De aceea există oameni care fug, metamorfoza iubirii îi sperie, le schimbă repere și le mișcă universul.

Dar dincolo de aceste temeri de a înfrunta emoțiile câți dintre noi le și vorbim? În iubire și despre iubire se tace mult. Se vorbește în clișee, poezii și citate motivaționale. Dar tu când ai vorbit deshis despre propria iubire, așa cum e ea, pe limba ta ? Când te-ai așezat cu ea la masă și ai întrebat-o ce dorește cu adevărat și ce așteaptă de la tine? Și, nu, nu sunt de acord că în iubire nu trebuie să ceri nimic. Nu este un schimb, desigur, dar multe tăceri acumulează frustrări. Există cupluri care își trăiesc viața erotică, de exemplu, într-o muțenie adâncă. Consideră că perioada petrecută împreună între erecție și orgasm este suficientă. Fără să știe că mai important decât actul în sine este dialogul de după sau discuția despre. Când ne spunem sincer și deschis ce ne-ar plăcea. Pentru că astfel evoluăm și creștem împreună și nu ne-ar mai străbate gândul să gustăm din fructul de peste gard și nici nu ne-am mai refugia în vise erotice ca și cum ți-ai pune o pereche de ochelari, care te transpune în ce lume vrei tu. Sau am fi mai relaxați. Sunt chestiuni care țin de educație, de comunicare, dar toate acestea se învață. În iubire nu ar trebui să existe pudoare, cel puțin la nivel de exprimare. Tăcerile în iubiri și lipsa așteptărilor creează falii care se adâncesc cu fiecare tăcere. Și, nu, nu scrie nicăieri că după ani de conviețuire oamenii trebuie să se înstrăineze intim și să păstreze doar valori tovărășești. Să vorbim liber despre și cu iubirile noastre, înainte să ajungem să suferim. Mai ales că avem atâtea instrumente de comunicare la îndemână.

Foto credits pixabay.com

Posted

19 mart. 2016

Articole

Corina Ozon

Tags:

cuplu, curaj, iubire, taceri

Comments

7 răspunsuri la „Tăcerile din iubiri”

Chircu Victor

20 mart. 2016

Cît de paradoxal poate fi faptul că în epoca comunicării, în epoca în care cornul abundeței este plin pînă la refuz cu atîtea și atîtea unelte, instrumente și căi de comunicare, ei bine, în această epocă tocmai comunicarea devine încet-încet o noțiune „condamnată” a fi prezentă doar la o pagină cu un număr oarecare în Dicționarul Explicativ al oricărei limbi. Abundența de Facebook, SMS, telefoane ultra-inteligente, mailuri și altele asemenea produce exact efectul invers celui dorit. Comunicăm sec, mut, orb și surd pe rețele de socializare, ne manifestăm fără substrat și substanță emoții, trăiri și manifestări afișate de multe ori fără corespondent în realitatea cotidiană care ar trebui de fapt să fie sursa de inspirație pentru rîndurile, de multe ori interminabile, care ne dau satisfacția unei eliberări aparent benefice.

Pierdem secunde, minute, ore, zile, săptămîni și ani cu „virtualizarea” unor așa-zise sentimente care nu au, de multe ori, nimic de-a face cu ceea ce vrem să spunem de fapt. Ne pierdem în explicații elaborate, alambicate, ticluite atent literă cu literă și cuvînt cu cuvînt, uitînd că exprimarea directă, fățișă a ceea ce vrem să spunem este cu mult mai simplă și mai eficientă. Ce te poate elibera mai mult decît exprimarea directă a ceea ce simți? Pe scurt: nimic.

A nu se crede că fac parte dintre aceia care condamnă comunicarea virtuală. Deloc. Sunt pro din toate punctele de vedere pentru ea, atîta timp cît reprezintă corespondentul autentic a ceea ce suntem și nu o altă mască care să se adauge colecției deja existente în panoplia multora dintre noi. Orice mijloc de comunicare în plus este un plus de valoare pentru facilitarea relațiilor dintre oameni, de orice natură ar fi ele. Suntem născuți pentru a comunica, întreaga noastră evoluție și societate are la bază comunicarea. Nu ne putem dezice de ea, în caz contrar am deveni elemente singulare ale unei „societăți” care orbecăie în plină lumină a zilei, fără țintă și fără scop.

Dincolo însă de orice alt mijloc de comunicare pus la dispoziție cu ajutorul tehnicii mai mult sau mai puțin actuale, nimic nu se compară cu actul de comunicare față în față, cu așezarea la aceeași masă, pe aceeași bancă, în același pat și exprimarea deschisă a ceea ce vrei, a ceea ce te doare, a ceea vezi, simți, guști, pipăi și trăiești.

Și totuși, în ciuda acestei multitudini de mijloace de comunicare care ne sunt puse la îndemînă… tăcem. Tăcerea. Tăcerea este mai mult decît un fenomen, este un flagel. O adevărată caracatiță care își întinde tentaculele înțesate cu ventuze care ni se lipesc pe guri și ne împiedică cu ajutorul acceptului nostru tacit să vorbim, să ne exprimăm, să facem uz de ceea ce ne face oameni în adevăratul sens al cuvîntului, să facem uz de limbă și limbaj. Beneficiem de trei dintre cele mai importante caracteristici cu care ne-a înzestrat natura, deget opozabil, creier mare și limbaj, și încet-încet uităm să facem uz de ele, îndeosebi de ultimul dintre ele.

Uităm să ne întoarcem la origini, uităm să căutăm adevărata noastră esență, uităm că dincolo de animale bipede care se organizează în grupuri și construiesc societăți în mic și mare, dincolo de animale aflate pe nivelul superior, deasupra tuturor celorlalte, suntem ființe care simt. Suntem mai mult decît carne și oase organizate în organisme care se nasc, funcționează și mor. Suntem mai mult decît existențe care se află în trecere pe planetă și nu lasă nimic în urma lor. Dincolo de tot ceea ce presupune actul pur mecanic de existență suntem ființe care manifestări trăiri, sentimente, dureri, rîs, plîns, suferință, bucurie. Și care este manifestarea care le înglobează pe toate acestea. Dragostea. Iubirea. Iubirea este paradoxul care ne dă sens și formă.

Cît de paradoxal poate fi acest paradox prin faptul că, fiind o manifestare care ar trebui vorbită din toate punctele de vedere, este totuși condamnată tăcerii de atît de multe ori. Cîtă teamă ne poate stăpîni încît să condamnăm tăcerii ceva ce strigă din fiecare fibră, din fiecare parte componentă că vrea vorbită, exprimată, urlată. Cîtă teamă tradusă prin tăcere, fugă, abandon, renunțare și închidere, ridicare de ziduri sau reluare de la început doar pentru a ajunge mereu în același punct. Teamă.

Iubim mult într-o viață, iubim puțin? Este cazul să cuantificăm o singură iubire ce durează o viață întreagă sau să facem suma mai multor iubiri trăite? Și în cazul mai multor iubiri să facem calcule, să cuantificăm și însumăm și suferințele aferente perioadelor de recuperare, să tragem linie și să ne bucurăm de rezultat sau să îl condamnăm, să îl lapidăm și să îl îngropăm spre veșnică uitare? Au oare toate astea vreo importanță sau important este să iubim și atît? Să dăm iubirii acel „Carpe Diem” definitoriu care ne stinge în tot ceea ce ea presupune? Atîtea și atîtea întrebări, unele dintre ele poate destinate a fi lăsate fără răspuns.

Un lucru este sigur. Iubirea este a celor curajoși, a celor care îndrăznesc, a celor care riscă, a celor circulă în miez de noapte pe căi doar de ei știute, a celor care nu renunță pentru că știu că undeva, acolo este cel sau cea pe care îl/o caută. Este a celor care vorbesc deschis, curat, cu subiect și predicat, a celor care nu se încurcă în cuvinte, propoziții și fraze metaforice. Este a celor care dau importanță exact cît se cuvine mesajelor motivaționale, scrisorilor de dragoste, răvașelor, poeziilor și celorlalte texte de acest fel. Este a celor ce nu se sfiesc să spună deschis ceea ce simt.

Iubirea acceptă deplin spațiul textului tipărit, a versului celei mai frumoase poezii și a celui mai frumos cîntec. Acceptă serenada de sub balcon și șoapta drăgăstoasă înfiripată în miez de noapte în poartă sau în căpița de fîn din fundul curții. Acceptă toate astea. Dar mai presus de toate astea vrea exprimarea directă, fățișă, clară. Pentru că nimic nu poate echivala tăria unui „Te iubesc!” spus sincer și direct, fără zorzoane și împopoțonări.

Și da, exprimarea directă a iubirii și necondamnarea ei la urcarea pe eșafod și retezarea grumazului cu securea tăcerii presupune exprimarea celor mai ascunse, a celor mai lăuntrice dorințe, temeri, țeluri. Nu este prea tîrziu să ne așezăm cu partenerul de viață la aceeași masă sau, mă rog, să adăstăm un ceas de vreme mai mult în pat după o partidă de sex și să vorbim deschis despre ceea ce vrem. „Aș vrea să încercăm poziția asta”, „Știi, nu am făcut asta niciodată pînă acum, ce zici?”, „Uite, este extraordinar cum faci asta dar dacă ai face așa ar fi mult mai bine”. Toate spuse bineînțeles în funcție de felul cum știe fiecare că poate aborda problema cu partenerul în cauză.

Tăcerea condamnă sigur. Asta este clar și, din punctul meu de vedere, indiscutabil. Cine tace condamnă cu bună știință viitorul a ceva ce poate fi extraordinar. Și dacă o face o dată este pasibil să o facă în continuare. Și să repete la nesfîrșit aceeași experiență.

Concluzia: iubirile și tăcerile sunt incompatibile. Sunt două noțiuni care nu au cum să funcționeze împreună. Iar tăcerea dintr-un cuplu se va stinge în comunicarea în exteriorul lui. În mușcarea din mărul vecinului de peste gard. Și nu ar fi oare mai simplu și cu mult mai bine să gustăm din propriile noastre mere?

ApreciazăApreciat de 1 persoană

Răspunde
1. Corina Ozon
  
  20 mart. 2016
  
  Nu cred că vinovată e diversificarea comunicării, tehnic vorbind comunicăm online la fel cum suntem obișnuiți sa comunicăm și în real. e vorba că am fot învățați să nu comunicăm despre ce simțim, să nu avem curaj, să ne complacem și să ducem mai departe, fără să ne dăm seama că nu facem decât să creștem frustrări, nu împlniri.
  
  ApreciazăApreciat de 1 persoană
  
  Răspunde
2. Vali
  
  20 mart. 2016
  
  Ok,tine bine minte :
  O melodie imi aduce aminte de niste momente super misto,foarte importante ptr mine !!
  Un parc ,nu il calc ptr ca acolo am avut ce nu gasesc nicaierii,si am alergat mult si bine tot nu voi mai gasi ce am pierdut!!!
  Pozele si muzica ,poate si smartphonu ma ajuta mult sa trec peste depresie ,singuratate si …
  Sint zile ,saptamani cand nu am chef de sex,si zile intregi cand vreau copulare continua,poate chiar de 2/4rapoarte pe zi .
  Da am o partenera ce o inteleg si ma intelege ,este mult prea mult timp langa mine .. uni nu inteleg alti ma invidiaza ,simt dar cel mai mult sunt sigur ca ma iubeste mai mult decat o iubesc …sau am iubit …
  Sti ca prin tacere se comunica victor ,mai mult decat crezi ,am dus azi dimineata sotiei cafeaua preferata ,si mia zambit mult mai frumos decat oricand ,sau asa mi sa parut ,ochii usor inchisi am citit „mersi ,te iubesc „..
  Seara imi face ea mie lamaie stoarsa ,grefa si potocale la fel cu lingura de ulei de masline ,sa pot elimina cateva pietre,si nu zice nimic …
  Dar ,citesc un te iubesc ,sunt langa tine si maine te vreeau langa mineee…
  Va
  
  ApreciazăApreciază
  
  Răspunde
Vali

20 mart. 2016

Mai rau este un fapt banal ,dar criminal al unei relatii ,comunicam foarte mult cu „prietena/u” ,decat cu cel implicat cu tine intr-o relatie!!!
Mai rau de atat este omniprezent internetul si smartphone-ul ce sa tot comunici cu cine vrei.
Numai cu cine trebuie nu !!!
Aproape lamentabila generatie:((

ApreciazăApreciază

Răspunde
1. Corina Ozon
  
  20 mart. 2016
  
  Este vorba de a comunica în momentele în care chiar e nevoie să comunici și te temi. vom dezvolta pe parcurs subiectul. abia am apărut 🙂
  
  ApreciazăApreciază
  
  Răspunde
Titi

1 iun. 2016

Bai Victore, pune mai de-o carte, pana nu te fura vreo Cosanzeana si n-o sa mai poti…

ApreciazăApreciază

Răspunde
1. Corina Ozon
  
  2 iun. 2016
  
  De acord 🙂
  
  ApreciazăApreciază
  
  Răspunde